Ponta: „Noua privatizare a CFR Marfă, până în vara anului viitor. Până atunci, management performant”

Ponta: Noua privatizare a CFR Marfă, până în vara anului viitor. Până atunci, management performant
Publicat: 22/10/2013, 11:42
Actualizat: 25/03/2015, 04:10

Strategia premierului Victor Ponta pentru privatizarea CFR Marfă este aceea de a relua procedura, urmând ca vânzarea pachetului majoritar să se finalizeze până în vara anului viitor. Între timp, prim-ministrul susține că la conducerea companiei va fi instalat „management performant”.

Anunțul a fost făcut de Ponta la începutul ședinței de Guvern, aceasta fiind prima poziție publică a premierului după eșecul privatizării gestionate de Ministerul Transporturilor. „Să porniți de azi, de mâine, procedurile pentru o altă privatizare, cu timp destul până în vara anului viitor și cu un management corect și cinstit și cu o presiune fără presiuni politice”, i-a transmis prim-ministrul Ramonei Mănescu, ministrul Tranporturilor.

Ponta a cerut ca „noua procedură să pornească fără a mai răspunde presiunilor exterioare”, menționând CSAT, băncile și criticii privatizării. „Cei care strigau să nu-i dăm CFR lui Gruia Stoica, țipă azi că de ce nu i l-am dat. Neserioșii cu neserioșii”, a comentat el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...